sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Despre Ving Tsun

"Într-o luptă câştigă nu stilul, ci luptătorul."
Marele maestru Wong Shun Leung

Să facem o scurtă călătorie în interiorul unei arte marţiale chinezeşti, care multora le este o mare necunoscută, fiind privită deseori cu suspiciune, dar celor care îl cunosc fiind un stil de luptă extrem de apreciat si de temut pentru eficienţa sa.
"Ce este Ving Tsun-ul? De unde îşi are originea? De ce anume Ving Tsun?" - sunt doar o serie de întrebări pe care şi le pun numeroase persoane interesate de tărâmul artelor marţiale, şi la care vom încerca să răspundem în acest articol.

Se întîlnesc foarte multe transcrieri în latină a aceluiaşi stil de Kung-Fu: Ving Tsun, Wing Chun, Wing Tsun, Ving Chun sau Yong Chun. Toate aceste denumiri reprezintă aceeaşi origine iniţială al aceluiaşi stil de artă marţială chineză, la care transcrierea lui în alfabetul latin diferă de la maestru la maestru în funcţie de numele "brandului" pe care şi l-au ales să se promoveze.

Legendarul maestru Yip Man obişnuia să utilizeze denumirea de Ving Tsun, cu abreviatura de VT, pe teritoriul insulei Hong Kong (Victoria Island), reprezentînd "pumnul victoriei", şi nu Wing Chun (ceea ce fonetic ar fi mai corect), abreviatura WC. Unul dintre cei mai talentaţi elevi ai maestrului Yip Man, şi indubitabil cel mai bun luptător al lui, supranumit de către unii şi cel mai bun luptător al sec. XX, Wong Shun Leung a utilizat aceeaşi transcriere: "Ving Tsun Kung-Fu". Noi reprezentăm linia maestrului Wong Shun Leung, astfel că utilizăm aceeaşi abreviatură "VT", cu aceeaşi transcriere de "Ving Tsun".

Conform legendei, Ving Tsun-ul ar fi apărut acum 300 de ani în templul Shaolin de Sud. Combinaţia de cunoştinţe practice a mai multor călugări-maeştri Shaolin a dat naştere la un sistem de autoapărare, care permitea să creeze un luptător desăvârşit într-o perioadă extrem de scurtă (5-7 ani), ceea ce, în comparaţie cu alte stiluri de arte marţiale, reprezintă o perioadă de 2-3 ori mai scurtă.

La baza sistemului s-a pus principiul de economie a mişcării şi a efortului, atacuri scurte la distanţă mică, eficienţă în schimbul graţiei, viteză bazată pe forţa de rotaţie a corpului (forţa cinetică) şi nu doar forţa brută, utilizarea corectă a unghiurilor pentru a devia forţa adversarului, toate acestea permiţînd ca şi un practicant mai scund sau slab fizic să câştige lupta. Sistemul a fost creat pentru a putea lupta contra orişicărui stil de luptă şi a orişicărui tip de luptător, indiferent de stilul său sau parametrii lui fizici.

După distrugerea templului Shaolin de Sud noul sistem de luptă a fost scos în afara templului de călugăriţa Ng Mui, care a avut o elevă pe nume Yim Ving Tsun (în traducere "frumoasa ca primăvara"), în onoarea căreia s-a şi denumit stilul. Deşi stilul este denumit în cintea unei fete, unii dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai lui au fost şi sunt bărbaţii: Leung Jan, Yip Man, Wong Shun Leung, Philipp Bayer şi alţii.

Ving Tsun-ul este o metodă de studiu a corectării greşelilor în luptă pe care orice om le poate, şi chiar le face. Tehnicile şi tacticile sale sunt bazate pe o logică invincibilă a utilizării anatomiei corpului uman şi a principiilor fizico-matematice (ceea ce ţine de distanţă, viteză, forţă, pârghie, etc.).

"Sistemul este perfect: Noi, oamenii, nu suntem perfecţi, 
şi de-aceea necesităm antrenament serios ca să-l posedăm."
Wong Shun Leung

Întreg studiul acestui stil de luptă este bazat pe o serie de forme şi exerciţii cu partener, care apoi sunt testate în sparring (luptă de studiu), unde sub efectul stresului se observă clar în ce măsură elevul a însuşit sistemul, precum şi asupra corectării căror greşeli elevul trebuie să atragă atenţia. Apoi iarăşi se revine la exerciţii şi forme pentru a corecta greşelile, şi din nou sparring. Astfel se realizează o perfecţionare continuă, atît cît îţi doreşti, pînă cînd sistemul de luptă se împregnează complet în subconştientul tău, luptătorul devenind o parte unitară cu sistemul.

Aici trebuie să ne referim nu numai la calităţile fizice ci şi la cele spirituale-morale, deoarece acestea din urmă ar trebui permanent dezvoltate, pentru ca în luptă practicantul să obţină şi să menţină o stare de calm, de linişte internă, de eliminare a principalului său inamic, "egoul său". Plus ar fi foarte amoral să oferi o armă perfectă unui psihopat, sau criminal...

Autor: Ghenadie Ceban
sursa imagine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu